„Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un altAvraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.”
Sfântul Cuv. Paisie de la Neamț († 1794, prăznuire la 15 noiembrie)
„Paisie Velicicovski vine la 19 ani, în Moldova apoi trece în Muntenia. La 24 de ani (1746), merge la
Muntele Athos, unde locuiește 4 ani singur într-o peșteră, apoi este tuns în monahism, schimbându-și numele în Paisie.
La 36 de ani este hirotonit ieromonah. Învață greacă și începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone, după originalele grecești ale Sfinților Părinți răsăriteni. Stă la Athos 17 ani apoi revine în țară, cu 65 de ucenici și i se încredințează Mănăstirea Dragomirna în Moldova, unde se mută cu ucenicii săi. Va rămâne aici 12 ani, formând o obște de 350 de monahi și continuă opera de traducere a Sfinților Părinți, din greacă în slavonă și în română. În 1775, Paisie se mută împreună cu 200 de ucenici la Mănăstirea Secu, unde rămâne 4 ani, continuândpravila de la Dragomirna.
În anul 1779, Paisie devine egumen al Mănăstirii Neamț. Aici, el introduce rânduieli de la Muntele Athos, cu slujbe zilnice, cu viața de obște, cu muncă și cu rugăciune, cu grijă pentru bătrâni și bolnavi. A construit aici un spital, o casă de oaspeți și noi chilii pentru peste 800 de monahi români, ruși, bieloruși, ucrainieni, greci, sârbi și bulgari.
Desfășoară o imensă activitate literar bisericească: două echipe de traducători, de copiști și de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea și traducerea scrierilor filocalice în slavonă și în română. Numărul total al manuscriselor din timpul lui se ridică la 300 – dintre care44 alcătuite de el însuși. Astfel Mănăstirea Neamț devine un important centru de cultură teologică-ascetică.
Paisie publică în 1793 prima traducere slavonă a Filocaliei (Dobrotolbiye), la Moscova, care a circulat mai întâi în manuscrise, apoi a fost tipărită la St. Petersburg în 1793 și reeditată în 1882. Această versiune a fost folosită de personajul principal anonim din Calea pelerinului și a dus la o reânviere spirituală în Rusia secolului al XIX-lea. Filocalia este o culegere de Scrieri în limba greacă, a Sfinților Părinți, care pune în centrul vieții duhovnicești curăția inimii prin practicarea „Rugăciunii luiIisusˮ (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!) și a virtuților“.