Întâlnire ecumenică în filia ortodoxă din Spillern (Bezirk Korneuburg) – un semn de unitate în vremuri de dezbinare
Vineri, 16 mai 2025, credincioșii ortodocși ai filiei din Stockerau (Bezirk Korneuburg), care aparține Parohiei Ortodoxe Române din Krems an der Donau, au primit cu bucurie și recunoștință vizita a două delegații de oaspeți ecumenici: părintele Christian Brost, pastorul evanghelic din Stockerau, însoțit de membri ai prezbiteriului Bisericii Evanghelice, și sora Raphaela Winklhammer, stareța Mănăstirii „Sfântul Coloman” din Stockerau, însoțită de patru dintre surorile comunității monahale. De asemenea, primarul localității, ing. Thomas Speigner, ne-a onorat cu prezența sa și a salutat prezența comunității ortodoxe în orașul Spillern.
Prezența acestor distinși oaspeți are o semnificație aparte, întrucât atât Mănăstirea „Sfântul Coloman”, cât și Biserica Evanghelică din Stockerau au fost gazde primitoare pentru începuturile slujirii liturgice în zona Korneuburg.
Această întâlnire a avut ca temă comuniunea tuturor creștinilor în lumina Învierii lui Hristos și a avut drept scop prezentarea bisericii pe care noi, ortodocșii, am primit-o în folosință din luna noiembrie a anului 2024 și pe care, după posibilități, am încercat să o renovăm și să o amenajăm în stilul cunoscut al lăcașurilor de cult ortodoxe. Mai mult decât atât, actualul lăcaș de cult din Spillern, în care comunitatea ortodoxă își desfășoară viața liturgică începând cu luna noiembrie 2024, poartă o poveste aparte: inițial construit de comunitatea catolică din Spillern, apoi oferit spre slujire Bisericii Evanghelice din Stockerau, acest spațiu a fost pus la dispoziția noastră, a ortodocșilor, de către creștinii evanghelici din Stockerau. După cunoștința mea, este poate singura biserică din Austria în care, de-a lungul timpului, au slujit toate cele trei confesiuni creștine tradiționale – catolică, evanghelică și ortodoxă. Cunoscut fiind de toți cei prezenți acest parcurs interconfesional al micii biserici din Spillern, întâlnirea s-a desfășurat într-un spirit de frațietate și recunoștință. Cu atât mai mare a fost bucuria cu cât delegația evanghelică ne-a dăruit un rând de doisprezece icoane cu chipurile apostolilor, pictate de un iconograf evanghelic, Leo Pfisterer.
În cuvântul său de salut, pr. paroh dr. Cezar Ungureanu a prezentat însemnătatea teologică a Învierii, marcând timpul liturgic post-pascal în care ne aflăm și care ne reamintește că baza credinței și a Bisericii – indiferent de confesiune – este Învierea. Părintele Christian Brost a accentuat importanța ca, prin faptele noastre, să dăm viață Evangheliei, să o transformăm în realitate, să nu predicăm doar despre „iubirea aproapelui”, ci și să o practicăm. Sora Raphaela a amintit, de asemenea, despre importanța depășirii granițelor confesionale și concentrarea pe îndreptarea, în primul rând, a propriului suflet spre Dumnezeu și abia apoi pe al altora.
După încheierea prezentărilor și a prelegerilor, credincioșii ortodocși au pregătit bucate tradiționale, spre încântarea oaspeților noștri, oferind totodată un prilej de dialog și cunoaștere reciprocă între credincioșii aparținând diferitelor confesiuni.
În urma vizitei, părintele Brost, împreună cu prezbiteriul, au constatat eleganța și curățenia ireproșabilă din biserica noastră și din jurul ei, dându-ne speranța că viitorul nostru va fi în această biserică, spre slava lui Dumnezeu și spre folosul românilor care doresc să ne calce pragul.
Pr. dr. Cezar Ungureanu

